Cătălin Apostolescu: Gripa, mai periculoasă decât coronavirusul, din punctul de vedere al severității

Publicat: 10/02/2020, 16:32
Actualizat: 10/02/2020, 17:40

Cătălin Apostolescu, purtătorul de cuvânt al Institutului de Boli Infecțioase „Matei Balș”, a declarat, la Gândul Live, că gripa este mult mai periculoasă, din punctul de vedere al severității, decât noul coronavirus. Specialistul precizează că noul coronavirus va ajunge cu siguranță în România, iar misiunea autorităților este să întârzie cât mai mult apariția lui în țară.

„Preocuparea în acest moment epidemic a autoritătăților din România este să împiedicăm sau mai corect sus să întârziem pe cât posibil apariția coronavirusului în România. Pentru că el va ajunge. Va ajunge mai târziu decât în alte părți, dar va ajunge”, a declarat Cătălin Apostolescu, invitatul Emmei Zeicescu la Gândul LIVE.

Specialistul a detaliat misiunea autorităților române în contextul epidemiei cu noul coronavirus, de la identificarea tuturor persoanelor care vin din China, testarea lor și, în funcție de contextul epidemiogic, plasarea lor în carantină sau izolarea la domiciliu.

„Noi triem toate persoanele care vin din zona vulnerabilă, nu așteptăm să fie simtomatici sau nu. Plus că nu sunt simptome specifice. Coronavirsurile toate fac parte toate din virusurile guturaiului. Prin urmare nu cred există un om în țara, să nu ne fi curs nasul, care să nufi strănutat, care să nu fi făcut un 37,7, pe care să nu-l fi durut puțin în gât, astea sunt simptomele coronavirsulului și de aici rezidă și mare greutate în a diagnostica un astfel de pacient. Din fericire doar o proporție foate mică din cei infecțați ajung să facă forme severe de boală, inclusiv cele mortale”, a declarat Cătălin Apostolescu.

Noul coronavirus a primit în ultima săptămână o nouă poreclă, spune specialistul, „Virusul matematic”, pentru că în fiecare zi, rata mortalității a fost de 2,1%. Doar 2% din persoanele infectate ajung să moară, ceea ce e o mortalitate mică.

„Din punct de vedere al severității, gripa este mult mai periculoasă”, a subliniat Cătălin Apostolescu.

„Se comportă ca un virus civilizat”

În momentul de față nu există un loc unde să putem mergem să ne testăm de coronavirus, testul se face la indicația unui medic. În prezent, testarea e utilă doar la persoanele care se întorc în momentul de față din China și este posibil ca în viitorul apropiat autoritățile să adauge câteva alte destinații unde virusul a început să se transmită, poate Singapore, Thailanda, Filipine.

„Dacă se răspândește la nivelul întregii populații a Globului, dar nu produce decât un guturai la 99, 99% din oameni, est o problemă de sănătate publică, dar nu de alarmă . Dar dacă însă prin pasaj succesiv la multiple gazde, virusul își va crește virulența, ceea ce e posibil să se întâmple, atunci va deveni într-adevăr o problemă foarte, foarte serioasă”, a explicat Cătălin Apostolescu.

Un tratament nu există și nu are cum să existe în acest moment, a detaliat spectialistul: „Pentru că în orice epidemie există un element-surpriză, să fie nou pe de-a întregul sau să vină cu ceva nou.”

„Coronovirsul se comportă ca orice virus civilizat: să vrea să se răspândească, să-și transmită genele mai departe, să găsească mereu alte gazde”, a conchis Cătălin Apostolescu.

Conform bilanțului de luni dimineața, la nivel global sau înregistrat 40.171 de cazuri confirmate de infecții cu coronavirus și 908 de decese. Situația a fost întocmită în baza rapoartelor autorităților de sănătate publică din China, zona Asia de Sud-Est, Australia, Statele Unite ale Americii, Canada, Rusia, Marea Britanie și Uniunea Europeană.

Madalina Prundea
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Românii au taxe mai mici pe muncă decât vecinii lor, dar rămân cu mai puţini...